| |

Branding personal prin imagini

de Raluca Bădescu

Dacă ar fi să definesc brandingul personal, simplu, fară să stau sa caut explicații complexe cu termeni de brand din marketing, aș spune că este cartea noastră de vizită în permanentă actualizare.

Ce facem cei mai mulți dintre noi la momentul la care ne pregătim de o întrevedere cu un client, cu un furnizor, avem o programare la un doctor, practic, atunci când ne întâlnim cu o persoană pe care nu o cunoaștem, nu am mai văzut-o înainte? Cerem recomandări și păreri și/sau căutam informații și imagini cu acea persoană, asta facem. Ne îndreptăm spre un website, ne uităm în social media, sau pur și simplu dăm o căutare pe internet. Ceea ce ni se spune de către alții sau ceea ce găsim în mediul online despre persoana respectivă arată cine este și ce face, adică informația obținută reprezintă brandingul personal existent.

Ideea e că fiecare dintre noi poate contribui la propria poveste prin a spune cine este, cu ce se ocupă, cum își practica meseria, ce pasiuni are, ce iubește sa facă. Practic, putem să ne construim brandul personal. Trebuie să ținem cont însă de faptul că exista deja o părere pe care și-au format-o cei din jurul nostru astfel că ceea ce noi comunicăm despre noi se intersectează de fiecare dată cu ceea ce alții deja știu și văd la noi. Adică brandul personal trebuie sa fie credibil iar acest lucru se face prin autenticitate.

Pornind de la ideea de autenticitate, atunci când lucrez un proiect de branding personal încurajez fiecare persoană să se exprime în fața aparatului de fotografiat așa cum este ea, așa cum își practică meseria sau hobbyul. Există și partea mea de direcționare în timpul unei sesiuni foto în așa fel încât imaginile finale să expună într-o maniera cât mai încântătoare persoana cu care lucrez.

Tot ca parte a brandingului personal vad imaginile de business lifestyle, surprinse exact în timpul desfășurării activității noastre. Sunt imagini care dezvăluie cum suntem în viața noastră profesională de zi cu zi și care ne arată că viața de zi cu zi este importantă și frumoasă prin tot ceea ce facem. Nu spun ca nu ar exista și momente poate nu chiar ușoare, în care avem îngrijorările noastre și nu suntem cu zâmbetul pe buze, dar aici ține de fiecare ce și cât dorește să expună din astfel de situații. Am întâlnit și oameni foarte realiști și în contact cu ei și trăirile lor, care au realizat că au nevoie inclusiv de imagini în care postura lor și mimica feței trebuie sa fie în concordanță cu ceea ce exprimă raportat la perioade mai dificile din activitatea lor. Consider că această abordare ține tot de autenticitate și o apreciez extraordinar.

Una din întrebările care ne frământa atunci când pornim pe acest drum al propriei expuneri, drumul construirii acestui brand personal este „de ce aș face acest lucru odată ce produsul meu este foarte bun, serviciul meu este de calitate?”. Răspunsul, așa cum îl vad eu dar sunt sigură că și alții ar putea confirma este acela că ne place să cunoaștem și să vedem oamenii din spatele unei afaceri, din spatele unei povești de business sau al unui hobby care inspiră. Ne place energia, forța, carisma acestor oameni. Cu unii ne identificăm, de la alții ne inspirăm și/sau învățăm. Ne place conectarea interumană. Astfel că, indiferent de produsul și/sau serviciul oferit, omul din spate aduce valoarea cea mai prețioasă a acestora.

Întorcându-mă la activitatea mea pot sa spun că lucrez genul acesta de proiecte cu o mare bucurie  pentru ca îmbin experiența mea în marketing cu pasiunea și munca în fotografie pentru a reda imaginea unei persoane în strânsă legătură cu ceea ce face și creează, astfel încât să fie inspirație pentru toți cei care o urmăresc. Eu, personal, găsesc inspirație în fiecare persoană pe care o întâlnesc și îmi doresc ca fotografiile pe care le fac să transmită acest lucru, să inspire. Vă îndemn să fiți inspirație, să faceți primii pași în a vă descoperi pe voi așa cum sunteți, prin intermediul fotografiei. Iar apoi începeți să vă spuneți povestea cu ajutorul imaginilor cu voi și să vă construiți brandul personal.

Raluca Bădescu

www.ralucabadescuphotography.ro

Fotograf de portret, specializată pe portretul contemporan

Arunca o privire la

BRANDING · SOCIAL MEDIA

Servicii

ultimele articole pe

Blog

lucrări recente

Proiecte

Similar Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *